miercuri, 25 mai 2011

Ciorba de fasole verde


Pentru aceasta ciorba racoroasa am folosit urmatoarele:

500 gr fasole verde
2 morcovi
1 patrunjel
1 dovlecel
1 cutie de rosii taiate cubulete
4 frunze mari de leustean

Am ras morcovii si patrunjelul dupa ce i-am curatat, am spalat si taiat cubulete dovlecelul. Am calit in putin ulei toate legumele, apoi am turnat peste 2 l de apa, am adaugat leusteanul si am lasat sa fiarba. Cand au fiert legumele, potrivim de sare si adaugam cutia de rosii. Mai lasam sa dea de cateva ori in clocot, apoi oprim focul si acoperim oala. Pana se raceste cat sa se poata manca, se imbina si gusturile. Eu nu am dres ciorba, ci am adaugat smantana la servire.

luni, 23 mai 2011

Tort tanc





Acest tort l-am facut pentru verisorul sotului meu. La multi ani Jozsika Stefan, sa cresti mare si frumos.

Inauntru a fost tort cu iaurt si ananas.

sâmbătă, 21 mai 2011

Fursecuri pentru absolventi


Nu de plictiseala ci mai mult de curiozitate, am facut aceste fursecuri pentru a fi pastrate amintire. Verisoara mea a absolvit sambata facultatea. Sa fie cu noroc.

Ingrediente:
3oo gr faina
100 gr zahar pudra
1 ou
150 gr untura
1/2 praf de copt


Am amestecat ingredientele pana am obtinut un aluat. L-am framantat putin, apoi am taiat formele si le-am copt la 200 C pt 7 minute. Apoi le-am decorat cu pasta de zahar si le-am pictat.

vineri, 20 mai 2011

Prajitura cu morcovi


Este foarte buna aceasta prajiturica, mai ales ca poate fi data si copiilor.

Ingrediente:
4 morcovi rasi
200g faina
300g zahar
150ml ulei
4
oua
100g nuci tocate

o lingurita de praf de copt

o lingurita de bicarbonat de sodiu
o lingurita de scortisoara
un praf de nucsoara un praf de sare

Glazura:
1 pachet de crema de branza
100g unt 100g zahar pudra
1 lingurita esenta de
vanilie
100g nuci tocate

Amestecati faina, bicarbonatul, praful de copt, uleiul, zaharul si ouale. Apoi am adaugati mirodeniile, si la sfarsit - morcovii si nucile.

Turnati compozitia in tava unsa cu unt, si bagati-o la cuptor, la 180 grade pentru 20 de minute - o sa stiti ca e gata facand testul cu scobitoarea.

In timp ce prajitura se raceste, faceti glazura - dintr-un pachet de crema de branza , 100g unt, 200g zahar pudra, 1 lingurita esenta de vanilie si 100g nuci tocate.

Apoi am intindeti glazura pe deasupra, si bagati-o la frigider macar o ora.

joi, 19 mai 2011

Sparanghel cu sos hollandaise


Am primit de la mama 2 legaturi mari de sparanghel alb. Sincer nu mai gatisem pana acum, traiam cu impresia ca nu e ceva ce ar fi pe gustul meu. Am cautat putin pe net si am gasit aceasta varianta de servire. Nu a fost rau, sosul e genial.

Ingrediente:
1 legatura de sparanghel
2 lg unt
1 lg zahar
1lg zeama de lamaie

Am curatat sparanghelul, daca nu e foarte tanar trebuie curatat bine ( la fel ca morcovul) sa nu ramana atos. L-am pus la fiert in apa in care am adaugat ingredientele de mai sus. Am lasat cca. 10-15 minute.

Pt. sos:
2 galbenusuri
125 gr unt
2 lg apa calduta
1 l-ta suc de lamaie
50 ml smatana

Se amestecă bine gălbenuşurile cu apa şi puţină zeamă de lămâie. Apoi, pe foc mic, sau la bain-marie, se amestecă continuu, se adaugă untul topit si racit, sare şi zeamă de lămâie după gust, până se îngroaşă. La sfarsit adaugam si smantana si amestecam bine.

Eu am mai fiert si cativa cartofi noi in aceeasi apa in care a fiert sparanghelul, just in case sotului meu nu ii place.

miercuri, 18 mai 2011

Rulouri de dovlecei cu branza

Reteta Laurei ne-a fost la indemana azi cand aveam tot ce trebuie pt. ea si putin mai mult timp la indemana.

Ingrediente:

- 2 dovlecei
- 200 g. telemea
- 3 oua
- 1 lingura crema de branza Almette sau Philadelphia
- 2 linguri smantana
- 1 legatura marar
- sare

Spalam dovleceii si cu ajutorul cutitului de curatat legume taiem felii foarte subtiri, pe lungime.
Se da branza pe razatoare si se amesteca cu 1 ou si cu jumatate din mararul tocat.
Pe fiecare felie de dovlecel se aseaza o gramajoara din compozitia de branza. Se ruleaza apoi, nu foarte strans, sa nu se rupa.Se pun rulourile in picioare intr-o forma rotunda unsa cu unt.
Se amesteca smantana cu crema-branza, mararul si ouale ramase si se toarna peste compozitia de dovlecei. Se da la cuptor pentru 30-35 de minute la 180 grade.
Se lasa in forma sa se racoreasca bine si se feliaza.

marți, 17 mai 2011

Chifle cu lapte



Azi am incercat o reteta noua de chifle, nu eram sigura de ce o sa iasa, nici timp nu prea aveam, dar a iesit ceva pacatos de bun, acum va trebui sa ma abtin sa mananc sandwich doar de dragul de a le devora.

Ingrediente:
700 gr faina
500 ml lapte
2 l-te sare
1 l-ta zahar
30 gr drojdie
3 lg unsoare

Cine are masina de facut paine poate sa arunce totul mai putin unsoarea in ea si sa lase pe programul de framantat 10 minute. Apoi oprim aparatul, lasam sa se odihneasca 20 de minute, adaugam unsoarea si mai lasam la framantat 10 minute. Dupa acest al doilea procedeu mai lasam 20 de minute sa dospeasca.

Cine framanta de mana stie ca trebuie pusa faina, in mijloc itr-o gaura drojdia, zaharul si putin lapte caldut, apoi dupa ce a crescut putin se adauga restul ingredientelor (mai putin grasimea) si se framanta bine de tot. Lasam la fel la odihnit, apoi adaugam unsoarea si iar odihna.

Coca va fi mai moale si lipicioasa, dar exact asa trebuie sa fie.

Dupa 40-50 min de odihna adunata se presara faina pe masa de lucru, se toarna peste aluatul si se rupe in bucati din care se formeaza painicile. Le asezam intr-o tava tapetata si le mai lasam aproximativ 30 de minute sa se dubleze in volum. (Eu acest timp nu l-am avut, au crescut putin, dar au iesit delicioase).

La finalul odihnei dam la cuptor la 200 C pana ce se rumenesc frumos.
Nu am fotografii din timpul creatie, dar sunt usor de facut.