marți, 14 decembrie 2010

Tort de ciocolata cu portocale




Tortul acesta este foarte gustos, dar sectiune nu am mai apucat sa fotografiez, deoarece a fost facut cadou de aniversare.

Ingrediente:

Blat:
6 oua
180 gr. zahar
1 vanilie
120 gr. faina
80 gr. amidon
1 lingurita praf de copt

Crema:
500 gr. felii de portocala
6 foite de gelatina
50 gr. dulceata de trandafiri
400 ml frisca
1 plic intaritor de frisca
50 g miere
2 linguri praf de cacao
1/2 lingurita praf de scortisoara

Glazura:
100 ml frisca lichida
200 gr ciocolata
50 gr unt


1. Incingeti cuptorul la 175 ºC. Separati ouale. Bateti spuma galbenusurile, 90 g zahar si zaharul vanilinat. Bateti spuma albusurile, turnati 90 g zahar in ploaie si incorporati cu amestecul cu galbenusuri. Cerneti faina, amidonul si praful de copt. Incorporati totul. Puneti intreaga masa intr-o forma unsa tapetata si coaceti cca. 35-40 minute. Lasati apoi blatul sa se raceasca.
2. Taiati feliile de portocale cubulete. Inmuiati gelatina in sucul de portocale, incalziti-o, incorporati feliile de portocale si dulceata. Bateti frisca impreuna cu intaritorul pentru frisca. Incorporati mierea, praful de cacao si scortisoara.
3. Taiati blatul in trei parti egale. Ungeti 3/4 din crema pe 2 parti de blat. Asezati cantitatea de portocale. Asezati cele trei blaturi unul peste celalalt si imbracati tortul in glazura de ciocolata preparata la bain marie sau pe foc direct, apoi lasati 30 minute la rece.