luni, 17 martie 2014

Humusul meu


Humusul este o mancare foarte populara in tot Orientul Apropiat, asta include si Israelul, Iordania, chiar si Armenia sau Iranul. Totusi, este o mancare tipic arabeasca (mai ales a celor din zona Orientului Apropiat – Liban, Siria, Israel).
Prima mentionare clara a humusului este din secolul XVIII in Damasc.
Legenda spune ca liderul arab Saladin (cel care s-a batut cu Richard Inima de Leu) ar fi fost inventatorul humusului

Statutul social al unei familii se putea masura in vechime dupa calitatea si vechimea retetei de humus pe care o avea. Familiile religioase sunt renumite pentru cantitatea de usturoi din humus; in felul acesta se spune ca se asigura si o distanta respectabila intre baieti si fete.
 Desi mentiuni ale humusului sunt relativ recente, ingredientele sunt folosite de mii de ani: nautul e cultivat de peste 6000 ani in Palestina si Mesopotamia, pasta de sesam cam din aceeasi perioada de Babilon si asirieni, la fel si maslinele cultivate in Siria si Palestina tot prin 4000 i.Hr. (Biblia mentioneaza uleiul de masline destul de des). Usturoiul este folosit de babiloneni,doar lamaile apar mai tarziu, candva dupa Hristos provenind din India.
Humus in limba araba inseamna “naut”

Nautul: Nu contine colesterol sau grasimi saturate, fiind o sursa puternica de proteine, importanta in special intr-o dieta vegetariana . Nautul are si un efect preventiv in cazul acumularii de colesterol in vasele de sange. In plus, regleaza nivelul glicemiei in sange.
Tahini: Sosul de susan este bogat in grasimi si calorii. Beneficiile sale vin din tipul grasimilor continute, majoritatea nesaturate, care au un efect pozitiv asupra organismului. Asemenea nautului, pasta de susan este bogata in proteine si o sursa foarte buna de calciu.
Usturoi si zeama de lamaie: Cele doua alimente sunt bogate in antioxidanti, care inhiba actiunea oxidativa a radicalilor liberi asupra celulelor organismului. Atat usturoiul, cat si sucul de lamaie, intaresc sistemul imunitar si ajuta corpul sa lupte eficient impotriva bacteriilor si a virusurilor.

Eu am incercat de cateva ori aceasta minunatie preparand-o dupa retete gasite pe net, insa nu pot sa spun ca m-a entuziasmat foarte mult. Abia reuseam sa inghit pasta, mi se parea inecacioasa si ciudata. Un timp nu am mai incercat. Acum insa am gasit reteta potrivita pentru mine, imi place si cu siguranta o sa o repet mult mai des. Ba mai mult, toata familia a mancat cu placere, desi ei sunt cei mai mari critici ai mei in materie gourmet, deoarece sunt fani carne si ma caracterizeaza drept mancatoare de iarba si hrana de pui (cereale :) ) Incet, incet ii voi transforma in oameni sanatosi ;)).

2 conserve de naut (scurse bine spalat nautul in apa rece)
4 linguri de tahini - pasta de susan (eu am preparat-o din susan ramas dupa strecuratul laptelui si ulei de susan), se poate cumpara
5 linguri ulei de masline extravirgin
3 catei de usturoi 
sucul de la 1 lamaie
1 lingurita praf de chimen
sare roz de Himalaya.
Am mixat 4-5 minute. Si cam asta e tot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu